n-am mai văzut. lumina
înțepa ochiul și eram scăldat
de rouă; încă nu sunt al cuiva
încă am sângele meu neschimbat,
știu doar despre întuneric și aici
umbrele n-au viață
când toată tăcerea
se încercuie în jurul meu și crește
ca un turn singuratic
în mijlocul celorlalte păduri
peste chipul tău mă aplec
în lacrimi mi-e adăpostul
dorit, căutat, vânat
și omorât doar cu o-nchidere
a ochiului. N-am unde,
n-am propriul meu copac, n-am
propria mea frunză pentru
căntecul nopților și trupul
tău solare pe care se odihnesc
pasările sărutului meu.