Nu are contururi ființând în simbioză cu aerul,
Nu poți s-o atingi, ca o hologramă extinsă în jurul tău,
Nu are conținut, ca un cer căzut pe pământ,
Nu are forme, ca o materie multiplicată în nimic,
Are doar culoare, ca o pată închisă pe pânza vederii,
În haina sa invizibilă dispar lucruri, străzi, oameni,
Se dilată înghițind lacomă părți din planetă,
Trăiește într-un interval ciclic temporal,
Înafara intervalului moare în brațele timpului,
Ca o dizolvare a culorii sale la nivel microscopic,
Pentru a renaște din nou aruncându-ne praf în ochi.