pînă la răsăritul soarelui
luna răsturnată peste apele calde din golf
visul regelui
oglinda sîngerie
muntele înghite continentul
cu temelie de fier și de lut

mai ști?
ultima stea
sacerdoții îngînînd același ritm monoton
aceleași miresme arse
fumul, ceața și norii
noi, vechii celți sau alt popor

în anotimpul secetei
sîntem de-un sînge noi și voi
pe țărm
doar floarea albă de mohwa
mîngîie foamea
vindecă teama

se-agită marea
furnicar răscolit
lanuri albe dogorite de arșiță
la porțile cerului tropotind
herghelia astrelor
solie
zapisul cu șapte peceți

mai e încă puțin
fratele meu