La tribunalul stărilor eterne,
Se judecă poeți ce scriu cu rimă,
Nu se dedau tiparelor mondene,
Izbind în noi catrene ca o crimă!

Și astfel Dumnezeu nu ne obligă,
Să îi citim pe cei ce vor să scrie,
Căci subminează crunt această ligă,
Eviscerînd cu rimă-n poezie...

Aruncă-n noi vitralii de culoare,
Și sensuri zbat în vechile motive,
Doar culegînd nectarul dintr-o floare,
Nescrijelind palpări exhaustive!

Căci noi sîntem cuvîntătorii ceții,
Iar rima este-n suflet și în gînduri,
Aduct esențe noi, realității,
Așternem azi, o viață, printre rînduri...

Să ne scutească de a lor dorință,
Arzînd în gura Borgiei păcate,
Petenți la rug, primind cu umilință,
Hulpavi în versuri clare-asanate.

Nevolnici, cantonați în forme fixe,
Vom ștampila pe oase - expirați -
Delaționînd în standarde prolixe
Poeți prin Alexandrii-ncarcerați.

19.Jun.05