agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-01 | [This text should be read in romana] | Submited by Luiza Oana Grosu
I
Românul nu piere. Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân' în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân' în Nistru, pân' în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, Zgomot lung, înădușit Ce venea din răsărit. Iarba nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimpri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Tinea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. - Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? - - Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu glasul său: Fiiul meu, alesul meu! Tu, din toți ai mei copii Cel mai tare-n vitejii! Mergi în Dacia, grăbește, Pe barbari de-i risipește, Ș-apoi vecinic priveghează, Sentinelă mult vetează, Și te-aține la hotare Că s-aud în depărtare Răsunând dușmane pasuri, Menintând barbare glasuri... Venit-am și am învins! Pe barbari pe toți i-am stins, Și pe țărmurile lor Acum, domn stăpânitor, Aștept oardele avane, Aștept limbile dușmane Care vin din răsărit Ca potop nemărginit Să cuprindă, să înece Tot pământul unde-or trece! - O! viteze neferice, Ai să pieri în câmpi aice! - Eu să pier, eu?... niciodată! Vie-o lume încruntată. Vie valuri mari de foc... Nici că m-or clinti din loc. Tot ce-i verde s-a usca, Râurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a lăți-mprejurul meu, Dar eu vecinic în picioare Printre valuri arzătoare Voi lupta, lupta-voi foarte Făr-a fi atins de moarte, Căci român sunt în putere, Și românu-n veci nu piere! II Apa trece, pietrele rămân. Abie zice, și deodată Fulgeră-n cer o săgeată, Vâjâie, vine, lovește Scutul care zângănește Ș-o respinge,- o zvârle jos Ca pe-un șarpe veninos. După dânsa-n depărtare, Colo-n fund, în fund la zare, Se ivește-un negru nor Plin de zgomot sunător Ce tot vine, ce tot crește Și pe câmpuri se lățește Cât e zare de zărit Între nord și răsărit! - Sentinelă, priveghează, Norul crunt înaintează, Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată Iată oardele avane, Iată limbile dușmane De gepizi și de bulgari, De lombarzi și de avari! Vin și hunii, vin și goții, Vin potop, potop cu toții Pe cai iuți ca rândunele, Fără frâie, fără șele, Cai sirepi ce fug ca vântul De cutremură pământul! Mulți sunt ca nisipul mării, Mulți ca ghearele mustrării Într-un suflet păcătos, Într-un cuget sângeros!... Sai, române, pe omor, Fă-te fulger răzbitor, Fă-te Dunăre turbată, Fă-te soartă ne-mpăcată, Căci potopul iată-1 vine Și-i amar, amar de tine! - Vie!... Ca o stâncă naltă Ce din vârf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale Pân' în fund, în fund devale! Astfel crunt ostașul meu Își izbește calul său Peste codrii mișcători De barbari năvălitori. El îi sparge, și-i răzbește, Snopuri, snopuri îi cosește, Și-i înfrânge, și-i respinge, Și-i alungă, și-i învinge! Calu-i turbă, mușcă, sare, Nechezând cu înfocare, Calcă trupuri sub picioare, Sfarmă arme sunătoare Și cu greu în sânge-noată, Și mereu se-ndeasă-n gloată. Crunt război! privire cruntă! Fiul Romei se încruntă... Fulgeri ies din ochii săi! Fulgeră mii de scântei Dintr-a armelor ciocniri Și lucioase zângăniri. Zbor topoarele-aruncate, Zbârnâie-arcele-ncordate Și săgețile ușoare Nourează mândrul soare Caii saltă și nechează, Lupta urlă, se-ncleștează Și barbarii toți grămadă Morții crude se dau pradă! Zece cad, o sută mor, Sute vin în locul lor! Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc! Dar viteazul cu-a sa pală Face drum printre năvală, Și pătrunde prin săgeți, Că-i român cu șapte vieți! În zadar hidra turbează, Trupu-i groaznic încordează, Geme, urlă și crâșnește Și-mprejur se-ncolăcește. Fiul Romei se aprinde, Hidra-n mâine-i o cuprinde Ș-o sugrumă, și o sfarmă, Ș-o învinge, și o darmă!... Fug gepizii, fug bulgarii, Și lombarzii, și avarii, Fug și hunii, fug și goții, Fug potop, potop cu toții, Și se duc, se duc ca vântul Asurzind întreg pământul De-a lor urlete barbare, De-a lor vaiete amare! III Roma, Roma nu mai este. Unde-s oardele avane? Unde-s limbile dușmane? Au pierit, s-au stins din față Precum toamna-n dimineață, Se topesc, se sting la soare Negurile-otrăvitoare! Cu ce vifor de urgie Năvăliră-n Românie! Cum veniră de turbați, Ca balauri încruntați, Cu o falcă-n cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În pustiul lor cumplit, Părăsind în urma lor Câmpul luptei de omor! Lat e câmpul celei lupte, Lat și plin de arme rupte, Plin de trupuri fărâmate Care zac grămezi culcate, Plin de sânge ce-1 pătează Și văzduhul aburează! Unde sunt atâtea vieți, Unde-s ochii îndrăzneți? Moartea rece le-a cuprins, Într-o clipă ea le-a stins, Și pe câmpul cel de moarte, Crunt locaș de rele soarte, S-a lăsat acum deodată O tăcere-nfricoșată! Numai când, din vreme-n vreme, Se aude-un glas ce geme, O jelire-ntristătoare, Un suspin de om ce moare, Sau nechezul dureros Unui cal răsturnat jos, Care cheamă ne-ncetat Pe stăpânu-i jos culcat. Soarele își schimbă locul! Și apune roș ca focul, Intinzând pe cea câmpie O văpseală purpurie Ca un sângeros veșmânt Peste-un lung și trist mormânt! Iar în naltul cerului, Deasupra mormântului, Þipă vulturul cu fală Și-n rotirea-i triumfală Incunună cu-al său zbor Pe viteazu-nvingător. Să trăiești, ostaș romane, Stâlp al lumii apusane! Tu cu pieptu-ți ai oprit Valul crunt din răsărit, Și cu brațul tău armat Pasul soartei 1-ai schimbat! Dar ce zic!... un fior rece Prin a lumii vine trece, Căci deodat-un glas prin lume, Fără seamăn, fără nume, Sună, duce-o neagră veste: Roma, Roma nu mai este!... Zis-a glasul, un răsunet Lung răspunde ca un tunet, Și a Romei vultur falnic Cade, dând un țipăt jalnic! Zis-a glasul, și cu jale Plângând soarta mumei sale, Fiul Romei cei bătrâne Scapă armele din mâine, Pleacă fruntea și-n durere Moartea cheamă, moarte cere! Iară calu-i frățior, Nechezând încetișor, Câmpul luptei părăsește Și spre munți încet pornește, Ducând lin și nesimțit Pe stăpânul lui iubit... Ei se duc în tristă cale Și pe urma lor devale Cade-o noapte-ntunecoasă, Noapte oarbă, fioroasă Ca fundul pământului, Ca taina mormântului! Și sub neagra sa aripă Se șterg toate într-o clipă Cum se șterge de ușor Visul cel amăgitor, Și ca suvenirul sfânt Celor care nu mai sunt!... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy