Am ieșit într-o zi să iau pâine
și niște oameni, la semafor,
(mi se pare că purtau doliu)
vorbeau că ea te-a găsit înecat
la voi în dormitor
între cearșafurile ude
în bucata ta de pat.
mi-aduc aminte că
nu am plâns deloc
după ce am aflat.
am întors orașul cu susul în jos
și din soarele putred
și o felie de nori
am făcut o furtună
am răscolit și am spart toate
țevile de canalizare
toate tavernele
toate cartierele
și din tine nici urmă

așa fericită n-am fost niciodată
săream dezbrăcată de pe o ruină pe alta
râzând ca o nebună
printre dărâmăturile
de după furtună
și le strigam tuturor:
vedeți?
el nu a murit
ea nu l-a găsit înecat
el doar a plecat
un pic
pe altă planetă
concretă
sau pe un
meteorit
catifelat

trei ani după aceea
n-am mai plâns niciodată
până când
am văzut
la un colț de stradă
niște copii:
se jucau cu
mâna ta dreaptă!

atunci am înțeles
că oamenii aceia
nu au mințit

m-am întins pe jos, în mijlocul străzii
de mână cu mâna ta dreaptă
și m-am murit.

mai târziu cu o moarte
după ce-a fost să mor
(dar nu mai știu sigur
poate ...mi s-a părut)
că v-am simțit călcându-mi cadavrul
tu, cu ea de mâna ta stângă
la semafor.