Cu barba albă și mâna obosită
Îi e gândul tot la mare
Tăcut când stă pe tărm
Și trist privește-n zare

Pe stancă se-nconjoară valul
Și dulcea-i adiere
Aduce-n mintea lui
Mișcarea pânzelor în larg

Acele doua singure prezențe
Tremurătoarea mare și soarele rătăcitor
Îi străjuiau alunecarea
Pe palma unui zeu

Răsare soarele din mare
Cântând cu luminițe roșii
A ta corabie plutește
Departe de suflarea morții

Și de va fi să mori odată
Să-ți lași pe mângâierea mării
Suflarea să plutească-n larg
S-aline dorul marinarilor plecați