chiar adineaori
din lut cioplit carne de om sau lemn pocit
se astâmpărắ È™i acest trup al meu pe care-l duÈ™mănisem din veci încoace de-acum mă îndură sărăcan
și mă îmbracă la ținuta loială a propriilor noastre conviețuiri în dubla toleranță sangvină
și mă rup din pagini colbuite și mă rup
de odinioară și mă rup
cu tine mă rup
vetustule
pașnic
trup
uram și
ce-l uram
ce-l și blestemam
ca pe cea mai antipatică
planetă sau ca pe un bolovan
greu până când mult mai tolerant decât
fusesem cu mine vreodată eu se coborâse pe schela spitalului și prin fluid tămăduitor
perfuzabil ca în alean de bunăvestire îmi programă reanimarea însuși dumnezeu de-atunci tot înșir
gânduri vechi pe sfoară iubind ce uram
chiar odinioară