Te rog ramai o clipa inca
Ca sa te strang duios la piept.
Din fericirea mea adanca
As vrea sa nu ma mai destept.
Si totusi luna iese-n zare,
Albeste zidu-nalt si gol...
Da-mi cea din urma sarutare
Si inca una, Mi Amor!
Ma-ntrebi cu ochiul tau cuminte
Unde ma duc si ce mai fac,
Cand de pe ceruri stele sfinte
Patrund in codru, bat in lac.
Au nu esti tu la inaltime
Ca steaua vesnicului pol?...
Pe mine nu ma stie nimeni
Nici chiar tu insati, Mi Amor.
Ades cand frunzele pe ram
Soptesc ca zgomotul de guri
Ce se saruta si se-mpaca
In umbr-adanca de paduri,
Eu stau unde patrunde luna
Pe alb izvor, sunand domol;
De canta pasarile-ntr-una,
De tine-mi canta, Mi Amor.
Si pe oglinda miscatoare
Stau de privesc un straniu joc:
E apa pururi calatoare
Pe chipu-mi ce ramane-n loc.
S-a desprimavarat padurea,
Suspina pasarile-n stol...
Si numai eu, gandind aiurea,
Gandesc la tine, Mi Amor.
De ce doresc singuratatea
Si glasul tainic de izvor,
De ce cand codrul frunza-si bate
Adorm pe verdele-i covor?
Ca prin lumina cea rarita
Prin umbra moale
Sa mi s-arate linistita
A ta ivire, Mi Amor.
Sa vad cum mana ta indoaie
In arc o ramura de fag,
Si ca Diana cea balaie
Iti fac in codru mandru prag;
Sageti de aur pe-al tau umar,
Gonesti vanatul tau in stol,
Dar peste frunze far’ de numar
Nu-mi lasi o urma, Mi Amor.
Chiar de luceafarul de sara
Te tem, caci dulce arde el
Cand treci frumoasa si usoara
In umbra negrului castel…
De as zacea ranit de moarte
Intr-un genunchi eu tot ma scol;
Tinzandu-mi dreapta de departe
Ma-nchin la tine, Mi Amor.
Cand luna trece in uimire
Spre-a face marilor ocol,
Ea, luminand a mea iubire,
Te lumineze, Mi Amor.