căderea unei picături de ploaie
o simt ca o tăcere de clopot
dar nu mai știu de mult
dacă în turla din inima mea
mai bate vre-un clopot

știi că nu mai contează
că nu mai am de ceva vreme
în buzunarul oaselor mele
măduva aceea pe care câinii o căută

nu mai am nici cuvinte
toate le-au împroșcat
un tren lovit de sânge
însă un singur lucru mi-a mai rămas
tăcerea
tăcerea aceia ascunsă în oase
atât de ascunsă că nu o mai găsesc

nu mai aud cântecul unei picături de ploaie
decât iubirea ta care mă umple
în fiecare noapte
cu umbre albe cu tălpi de femei