Flori de măr în părul tău
Cad acum, peste-al meu braÈ›,
Și pe pleoapele-ți dulci de dor
Sclipește-o dorință ce-mi dă un fior.

Și cum stăm sub salcâmul plângăcios,
Ca doi prieteni de demult,
Rostogolești pe-ale tale buze, frumos,
Un cuvânt greu – profund.

Și sta-vom noi pe covorul de mărgele,
Râzând sub ochii soarelui păgân,
Ascultând un murmur tremurat, de apele
Ce în zadar la maluri se adun.

Vai mie ce armonie în natură ...
Cât de frumoasă e-o zi de mai,
Când noaptea numai greierii murmură
Melodic, într-un colț de rai.

Acum doar tu vorbești, gândești,
Șoptești atât de blând,
Și eu mă scufund la cum zâmbești
Spre mine, și cântând.

O prietenie pură – ce cuvinte dulci,
Lipsite de venin, de boală,
Ce-mi îngrijesc rana de năluci,
Stafii, fantome și de-o iubire sfărâmată.

Zâmbesc ...