Omul a venit în mine și a rămas
eu nu-i făceam mare lucru
îi dădeam să bea când îi era sete
îi dădeam carnea mea când îi era foame
noaptea plângeam cu el
profitam de întuneric ca să ne luăm rămas bun
dimineața stolurile negre de ciori ne aminteau că suntem
deja foarte bătrâni
mă ghemuiam în omul meu ca într-un sicriu îngust
el îmi rostea numele interzis
treceam liberi în noi înșine
eram fericiți

eu nu-l priveam niciodată în ochi
de teamă să nu înnebunesc.