Striga din turlă clopotul dogit,
Dar, timpul n-auzea chemarea-i mută.
Doar cucuveaua-l mai privea tăcută
De pânze de păianjeni năpădit.

Uitat de mii de morți din turn vegheați,
Cu tonul grav strigându-și bun rămasul,
I-a plâns pe rând și-apoi stingându-și glasul,
Îi priveghea la poale îngropați.

S-a frânt lovit de fulger, coborât
Arzându-i spija și apoi în ploaie,
L-au îngânat spăimări de cucuvaie,
Prohod sub cerul nopții mohorât