Îmi ațintesc ființa către golul
ÃŽn care cad plesniri de aspre bice.
Strigătul mea e gata să abdice
Și-n miezul tainei să-și predea obolul.

Simt lângă frunte plesnet de alice.
Nici vechiul frate nu-mi întinde bolul,
Iar cel blajin azvârle vitriolul,
Voind sub piele vrerea să-mi despice.

Necugetatul s-a căznit să spună
Că-i nefiresc să pleci spre nesfârșit,
Dar cel ce-n cuget fulgerări adună

Chiar eu rămân, pândind desțelenit,
Neizbutind, sub patima nebună,
Și mă găsesc pe mine, cel smerit.

17 ianuarie 2005