când unii oameni se trezesc noaptea insomniaci
și mai cu seamă când sunt singuri
pământul se face cât o nucă de cocos
care poate fi izbită în pereți până să iasă laptele dimineții
și atât

pe un pământ atât de mic
unde nu au loc nici umbrele noastre să ne țină de mână
eu cred că nu merită să ne întrebăm dacă suntem acasă
dacă suntem în trupurile care ne poartă
pentru că ar putea să doară
și să nu mai aflăm

în asemenea momente eu îmi spun că
trupul meu preferat este acela în care mă simt lângă tine
oriunde aș fi
și adorm

și dorm până când se face dimineața în mine praf