Mai spune-mi o dată cât mă iubești,
cum se lasă noaptea peste noi,
dar știi tu, numai peste noi,
cum am început,
cum am început noi să fim unici și irepetabili în unul.
Trage de tricoul acela,
trage de el peste burtă, peste șolduri și fund,
iubirea nu vrea să te vadă așa.
Deschide ochii în lumină,
încă o dată
de acolo se întâmplă, acolo nu moare.
Mai spune-mi despre alb,
și galben de fiere,
despre alb zâmbind în coșmar
și poate puțin în sânge,
poate un strop în vreo rază.
Spune-mi încă o dată,
cum ai să le duci toate sub pământ,
sau în rai,
și pînă atunci ai să tragi de ele,
așa din rugină și rouă,
ai să hățești de ele pînă le ia naiba,
sau ultimul înger sictirit și de serviciu la poarta aia cu zăbrele.
Apoi vino din nou,
și pleacă un timp după aceea,
sau pleacă înainte de a veni pentru o vreme,
ne gasirăm și noi, deștepții pământului,
să năucim întru viață.