O tenebră tresare azi în fereastra ta
O lungă ămagire aducând cu ea
O fabulă de stele presare peste mări
Macabra arătare de peste zări...
Macabru e destinul pe care nu-l urmezi
Amăgire cruntă ai să realizezi
Nimicul și neantul frați de cruce sunt
Iar tu în calea lor încă te pretinzi?
Amuțit e glasul sirenei azi
Asfințit îți este chipul copile drag
Când cei din jur pretind că ei te cunosc
Adu-ți aminte fără să provoci
Adu-ți aminte câte nopți lungi ai plâns
Adu-ți aminte de câte ori sufletul ți s-a stins
În căutarea unui glas care spune în neant
" mâine nu poate fi mai rău decât azi"!
Dar ziua de mâine vine fără freamăt
Aducând cu ea stingheri călători
Ai vremurilor ce pretind a fi clarvăzători
Dar te amăgești singur dacă crezi că-i bine
Înfățișări de îngeri nu dau a fi bine
Căci știm cu toții ce înseamnă cuvântul iluzii
Dar nu percepem că trăim în deziluzii
Poate pentru unii versurile acestea nu au sens
Poate unii nici nu o citesc
Dar s-ar chema arta dacă am cunoaște toți...
Ce înseamnă să suferi și să nu mai poți?...
Pe mine sincer ce cred ei nu mă interesează
Ce afirmă ei nu mă afectează
Acestia sunt ei și nu mă voi schimba
Doar a plăcea ...
Unii zic că versurile mele-s depresive
Alții spun că sunt o romancieră
Ce cred ei despre mine...
Sincer?.... nu îmi pasă
Nu trăiesc din artă !
Nu ei îmi comandă!
Ce sriu eu în versuri e ceea ce simt
Un hobby, un demon, un cânt
Nu-mi voi schimba stilul pentru recunoașteri
Nu scriu aceste rânduri ca voi să mă vedeți
Scriu doar pentru mine, iar voi relevanți nu sunteți.
Vă mulțumesc celor care existați, ce suferiți, plângeți, trăiti și regretați,
Voi sunteți cei care ma inspiră!
Aceste rânduri vouă v-o las mărturie...