E durere care curmă,
Și ce trece fără urmă.
Pofta de-a lăsa povara
De sfărâmă mințișoara.

Suna dens și zgomotos,
Tremura in miez de os,
Somn amână și goneste,
Oare asta e firește?

De ce nu știu sa uit,
Visez, privesc, ascult,
Culeg, zâmbesc, mă mir,
Iubesc, de trece iar admir.

Aburit, cărunt in clocot,
Vuiet mai aud de clopot.
Izbucni și nu mai tace,
Nici încolo, nici încoace.

Cad și prind suflare,
Cu senzație de doare.
Liber lamei unui foc
Care-și găsește-n-sus un loc.