te așez

în căușul metaforei
unde porii firii se dilată ușor

ca un baraj înălțat

peste noapte te apăr de fluviul cuvintelor nespuse
puhoaie sfredelindu-mi liniștea pe margini

fără milă

mă-ncumet cu tine în gînd oriunde
o sabie despicînd lumi stîngi de cele drepte

ucid

emoții noi, batalioane întregi de stări nedemne
de lacrima ta

și-atunci mă rog

alunecă brusc pe ironia sorții
zdrobindu-ți idealurile-n mine măcar

o veșnicie