cine mai știe
cine
ce
a vrut să spună

care a fost prima literă
sau ultimul sens
care
pe
care
a vrut să răstoarne

e o aglomerație
ca un mănunchi de oameni-semafor
așteptând
nu se știe cât
rotiți într-o centrifugă

e un ecou de suflete
traversând
prin locuri nepermise

mă întreb de ce
durerea asta gravitațională
se scurge prin trup
ca o apă sălbatică
printr-un burlan de tablă

uitându-mă
am aflat
că niciodată
nu voi ști unde voi ajunge
cu cine
când
mă voi întâlni
câte pietre voi ocoli
sau câte insecte
vor muri
strivindu-se de parbrizul mașinii mele
în noapte