Confesiuni II

În ochiul închis, dar curios al lumii, oglindindu-mă fără păcat,
am aruncat în îngeri cu pietre
grele, cu cuvinte
și, după fiecare bătaie curajoasă din aripi, am ales,
dintre atâtea minuni, să-mi salvez, prin minciună, mândria.
La un moment dat,
în timpul unei demonstrații, ratate, de picaj
m-am împiedicat
de o umbră fugind - probabil, a mea,
de-un zvon, de-un fir de iarbă, de-o părere
și am căzut, rostogolindu-mă,
cu tălpile înțepenite-n sus, cu nasu-n vânt,
pe spate,
cu tot cu dumnezeul meu de cârpă, în neant.

din volumul de poezii "Cuvinte în dreptul inimii", Galați 2006