dacă aș fi știut că
toate zilele sunt la fel
m-aș fi înghesuit în mine
și aș fi așteptat soarta
pe laviță afară în fața fântânii
aș fi dat binețe la toți trecătorii

doar în ziua asta

și poate mai spre seară
mi-aș fi așezat gândurile
rând pentru un mâine
plin cu oameni

(singure ele pot să mai măsoare
tristețile din umbre)

poate mi-ar trebui
puțină copilărie
fără nicio îndoială
dacă aș putea
mi-aș împături gândul
și m-aș întoarce în
târziul din mine
să mă văd
în urma tatălui meu
alergând după cosași

dar știu

aici totul se termină
între mine și durere
e doar o felie de aer
nu mai e loc
trupul mi se scurge
în palma lui Dumnezeu
ca o rugă

Doamne
cu voia ta o să plec
știu că așa trebuie
las ziua să adoarmă
în mine
dincolo de lumânare
bântuie frigul noaptea
miroase a lemn putrezit...

dar pleoapele tale
acoperă totul