Sunetele vocii tale
Sunt atât de suave și calde,
Ca aș putea să nu le aud
Îmi este deajuns închipuirea.

Urmele pașilor tăi
Sunt atât de neverosimile,
Îmi este deajuns să sărut glezna
Pentru ca să simt cum calci.

Dragostea ta este o umbră
Care crește odată cu iubirea,
Este deajuns sa ajungă la amiază
Ca să se piardă în liniște.

Și apoi nimicul e atât de întins
Că, se creează o entropie,
Încât, e deajuns să-l percepi
Ca să știi că totu-i fără rost.

Și ce ar putea fi viața
Decât o clipă decăzută,
Pe care nu o luăm în seamă
Fiindcă și așa trece.