ea m-a învățat să trântesc ușa
întâi mi-a arătat cu răbdare
ce formă bizară poate lua capcana
juri că este un rond un leagăn
un dig oricum o chestie familiară
te așezi confortabil
te lăfăi caști
oho ce de ace de siguranță
între tine și tivul realității
dar celălalt vine întotdeauna din spate
are zâmbetul bine proptit
pielea netezită cu cele mai bune intenții
vorba picând direct în urechiușe
hop îi ieși la înaintare cu inocență


ea mi-a mai spus să fug
șerpii vin întotdeauna în familie
au încolăcirea în sânge și
în modul lor obișnuit de a ucide
te sufocă
după ce i-ai crescut îndeajuns
la sân
sau printre obiectele cele mai dragi
se hrănesc din lumina ta
cea de toate timpurile
când sufletul nu ți se smucea din stern
nu ți se arunca-n pivnițe
nici nu-l ronțăiau lighioane
și aveai încă mâini să tragi săgeți


ce nu mi-a spus ea
este că unele ființe sunt mai parșive
decât domnii șerpi
unele ființe îți traversează
creierul umerii plămânii genunchiul
ies exact prin călcâi
și culmea rămân în propria lor piele
im pe ca bi le
tu nici nu mai știi ce ai fost
înainte de marea invazie
îți refaci vocea o căptușești bine
aduni și ceva rămășițe de oase
tocmai bune de dat la câinii vagabonzi
în colții lor măcar te simți perforat
cu o mare și neotrăvită blândețe