agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-12 | [This text should be read in romana] |
cum vă spuneam
viața nu poate fi decât plictiseală așa cum te poate plictisi o clădire un drum neasfaltat o gură de canal uneori se întâmplă să ningă peste plictiseala lăuzelor ca într-o poveste de iarnă cum lăuzele inhalează vapori de depresie în gând și în somn cum fericirea geme pe la toate colțurile cum tânărul astenic își vinde memoria în schimbul unor haine mai ușoare nu uitați! mâine va fi botezul peștilor în inima radioactivității mâine vom adulmeca săruturi tandre pe solzii guralivi mâine vom saliva cu toții schimburi valutare șoareci adepți ai crizei de hârtie își vor admonesta părinții pentru prerogativele primului născut în legătură cu majoratul se vor oficia ceremonii de inițiere prezicerea viitorului se va face după zborul pasărilor apoi vor veni acele imnuri și ode pe care noi le știm foarte bine când erau căsăpiți gândacii pe miros de zacuscă și ghiveci de legume o scurtă plimbare prin vecini bună seara și nu mă uitați cu ce v-am rugat ziua aceasta a răposat în propriile așternuturi ultima făclie luminează cearcănele îngerului de mucava pe trotuarul indiscret își fac veacul prostituate de lux în dulăpior în sertarul din dreapta se dau lupte de gladiatori, competiții cu nave important e să știi să privești doar atât îți spun, să știi să privești uneori se mai întamplă să ningă peste plictiseala lăuzelor se pune preț pe capul maimuței curând vom sărbători moartea cu lumânări de nuntă sau botez animalul din curte mă plictisește femeia mă plictisește îngerul mă plictisește cum vă spuneam viața nu poate fi decât o mare mare plictiseală
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy