Aventura poveștii noastre
avea un tempo mult prea încet,
apoi prea rapid,
prea albastru...

Atât sfârșitul cât și începutul
le știam dinainte
ca ceasul să fie șase fix,
iar eu să întârzii,
iar tu să fii atât de frumoasă!

Amândoi ne-am povestit
lucruri atat de lumești,
atât de omenești
încât la masa cu lumânare
parcă stăteau,
sorbind o cafea prea dulce,
două hiene!

Și tu râdeai,
și eu râdeam
atât de animalic
încât povestea noastră
devenise o fabulă rescrisă!