poate grădina mea e cartea
cuvinte îndrăgostite ca florile-soarelui mă așteaptă
dincolo de uriașul acvariu îngerii sunt vii și cântă
să sparg sticla sicriului vreau
strig: această lume mă apasă mă strânge
nu mă bântuie demoni cenușii
cu corneea opacă și viscerele curgând de pe frunte
coșmarul meu e sațietatea carcera de mirosuri și voci
un palton ud îmbrăcat pe piele
mănușa de carne pe care nu poți s-o scoți deși frige
durerea cu care nu te poți împrieteni
vrei s-o rupi odată cu epiderma înroșită de scărpinat
mă zbat să smulg viața aceasta ca o râie