Muică
se mută oltenii
pe lumea cealaltă
si clipele ingheață
pe muchie de foc...
Mi-e inima
parcă
o cruce de piatră
si ard cu altarul
in care mă rog...

Mă rog de lumină
mă clatin in frunze
in lacrimi de gheață
abia de incap
si viața
si moartea
cu mine se inchină
in spațiul pustiu
rămas fără timp...


versuri scrise sambătă 19 iunie, cu o zi inainte sa moară socrul meu... stiam ca e bolnav, tare bolnav, dar speram să mai trăiască pană sămbata asta care vine, ca sa-si cunoască primul strănepot sau strănepoată... dar n-a mai apucat, a murit inainte sa nască fiica mea... si abia acum inteleg că nu e cu nimic mai usoară o despărtire de genul acesta de un om drag, chiar dacă omul are deja 84 de ani... cand cel care moare iti e apropiat, varsta nici nu există... pleacă un bunic, un tată... un frate... mai avem suflet, ne pasă...