nici în ultimul forceps nu am ridicat privirea care se
strânsese în mine deși sfânt era absurdul zidurilor
inexpresiv modul de coagulare al obiectelor
pe care le înghițisem fără să călătoresc
în jurul torței rememorând tot ce aveam
apoi am strâns din gură am închis piciorul lui dumnezeu
până când toate întrebările mele au încetat

viziunea ca un convoi
prin aerul de o sută de ani
mâinile mele întinse până la d’azincourt
we few, we happy few, we band of brothers
respir prin hainele acestea spre cenușa ereziei și
ușa deuteronomului
până când toma mă trece prin cuvinte
neînveșmântată
precum satul care arsese demult

un ianus nebun nu era în mine doar
vasele de război și elicopterele
tot ce se păstrează
dispneica lume curând reintrând în neguri

e în minte zidul care se vedea prin cer
neîncetat vocile sorbeau fumul prin crăpături
lucrurile se întorceau în somn pe cealaltă parte
dumnezeu a născut zâmbetul prin care am ars