agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3868 .



femeia
poetry [ ]
inspirată de poezia lui Alin Adal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [anton ]

2006-08-15  | [This text should be read in romana]    | 



îmi spunea într-o zi Fane
o vezi pe fata aia?
pe cine, pe Ioana a lu’ cacaideț?
(pe tac’su îl porecliseră cacaideț că la grădiniță
așa recitase el cățeluș cu părul creț)
da, Ioana. Parcă e un înger, mai ales cînd zîmbește
într-adevăr, Ioana era frumoasă, păcat că avea doar 9 ani
și zîmbetul ei fermeca pe oricine, mai ales pe niște puști ca noi
care se impresionau repede
era clar, avea ceva îngeresc în ea

are pe dracu’ mi-a spus mai pe seară tata
adică pe bune și fără mișto, femeile au pe dracu-n ele
încă de mici
nu te amăgi băiete o să-ți dai seama mai tîrziu
cînd ți-o crește mustața și flocul
eu eram a cincea sau a șasea, nu-mi crescuseră alea
dar pe tata l-am crezut, cum să nu-l cred? el le știa pe toate
era un om mare
îmi puneam de atunci în buzunar pe lîngă pix, praștie și frunza de dud
(pentru „verde, stop”) și o bucată mică de tămîie
îmi făceam cruce cu limba cînd treceam pe lîngă femei
mai ales pe lîngă alea care-mi zîmbeau și ziceau
uite ce băiețel frumos e a lu’ goangă
goangă îi zicea lu’ tata, pe urmă am aflat că a fost mare crai în cartier
dacă nu și în alte arii geografice
cu Ioana era mai greu, uitam și de cruce și de tămîie
îmi transpirau mîinile, nu pricepeam de ce
dar ce puteam pricepe la vîrsta aia?
pe Fane nu l-am putut convinge niciodată
el a rămas la părerea lui cu îngerii

și nici acum nu știu dacă în trupul și mintea femeii stă un drac mare
sau doar unul mic, așa ca un breloc să zicem
pe care ea-l învîrte pe deget în timp ce te sărută
nici pe Fane nu mai pot să-l întreb s-a dus săracul
mă mai întîlnesc ocazional cu văduva lui o întreb una-alta
„ce mai faci Ioano?” ea că bine că una că alta
să treci să mai bem și noi o cafeluță
și îmi zîmbește complice

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!