cu timpul până și
masca de fontă se lipește
de față
prin găurile pentru ochi
las decupată să se caște
o limită:
două gropi adânci în care de pe dinăuntru
viermele meu excavează prin carne

un hău isteric
din care nimeni nu urlă
în care nimeni nu cade

îmi provoc apa cu aceeași formulă
prin care am învățat-o să mă
meargă

și crima se lățește pe sub mască
indiferentă ca și cum creierul
ar fi coborât din lada lui
pe mii de picioare

o palmă crudă mi se izbește de piept
smulgând din el secunde slim
ca niște macaroane

cu mâinile sudate și picioarele reci
înmoi limba în soare