să vină încet, să se strecoare în sufletul meu
neauzită de nimeni, ca o melodie
sub capacul ceasului de buzunar, spuneam și
fericit am deschis fereastra.
Nicăieri atîta liniște. O liniște
de teatru antic, o liniște pe care
pînă și tăcerea peștilor ar fi tulburat-o.
Era vis ori realitate? nu știam
mă simțeam doar nefiresc de ușor,
golul din mine echilibra o
balanță în cer. Abia atunci am devenit întreg:
deasupra mea zbura un stol de păsări
și numai una dădea din aripi
pentru toate.