drumuri tot mai înguste și mărginite peste tot numai cadavre de îngeri
doamne tu îmi decolorezi până și umbra
închizând oceanul

plutesc într-o liniște fără spaimă
pântecul meu are epiderma prea subțire în traverse de roșu insuportabil
degeaba ignor râsul maimuțelor disprețul lor mă îmbolnăvește

coșmarul nu se termină aici lasă mereu câte o deschidere
în ochiul străinului
prin el trec nopți în doliu prin mine zvâcnesc păsări
tăiate de muchia lunii

plâng în râsul meu
simt copilul strivit sub chipuri schimonosite
nu se va naște prea curând
nu va bea laptele verde
nu voi lăsa niciun cuvânt să-i crească în loc de dinți

întâi scrie bărbatul în osul lui
pater

dacă între sternul meu și inima lui va fi pecete moartea
atunci voi arde oracolul fără urmă de revoltă

lumea asta încolăcită ca un șarpe descuamat
își linge carnea cu poftă de gravidă
eu nu mă las lepădată în numele niciunei iubiri
am obosit să sculptez în trupuri alt și alt spirit
ca o dantelărie iluzoriu infinită



28 iunie 2006