simt cum te agăți de mine
cu unghiile singurătății
și-mi intri adânc în toate încheieturile
smerenia nu te latră
nici te salută în toiul nopții iar
din gâtlej doar ochiul jucătorului de zaruri
mai sticlește
abia perceptibil
cum nici moartea
închinându-se la om
n-am să colind cu tine nopțile
prin ploaie
te du

*

inima aceasta
doar număr sau legiune sinucigașă
mărșăluind prin pustiul mort
povară pentru celălalt
întâmplătoareo, tu
acum ai aflat cât de sus
poți să mă scrii cu litere grăbite
hai, răsucește inelul
cu glas scăzut

*

trăiesc pe ascuns
ultima durere a ochiului descătușat
de sânul acestei lumi
în tine am îndrăgit literra
copilărește
alcătuind pasărea dintr-unul singur
cuvânt și râsul învățatului
așteptarea nopților jocul fără sfârșit
când mii de riduri vânează
mânate de foame
îndrăznesc și mușc și eu
din glasul inimii tale cărăbușul auriu
către locul de trecere
unde liniștea se transformă
până la urmă
în aceeași întrebare
mă tem
de culoare