se scutură salcâmii acasă
mama cu mâna streașină
cercetează sufletele copiilor
departe eu de izvoarele
care mi-au legănat copilăria
și m-au făcut om
ca o salcie despletită
îmi plâng dorul rădăcinilor
așteptându-și trunchiul
în pământul secat de lacrimă –
oglindă a celui ce am fost
mi-au crescut ramuri printre străini
și au rodit prunci bălai
cu părul de mătase
și plânset cusut cu fir de iarbă
la marginea pleoapelor
număr anii în palma stângă
cu teama de a nu le pierde
șirul printre degete
pe ultimul îl voi lăsa să cadă
pe locul nașterii mele
acasă