Plânge salcâmul, chemați grădinari pricepuți
Ridicol e visul de-a fi fericit in câmpie
Liberă e caderea in groază și fum
E mult mai sănătos să rămână nebun
In frica-i de moarte și de stihie,
Dar chemați, chemați grădinari pricepuți.

Cum?!Demult s-a stins dreptul la dorință?
Ilogică-i spaima de gol nepătruns?
Fobia-i moralul de neputință?
Voința-i acum un spor de căință?
Dar unde suntem,unde ne-am ascuns?!
Mi-e dor nespus de tine, mi-e dor de tine ființă!

O nu mai plânge salcâm neputincios,
Salvare ți-e sfârsitul, nicicând să-ți fie milă
De cioplitori nemernici cu mersul de cămilă
De'mbătrâniți vremelnic cu mintea juvenilă
Ce te-au săpat mereu și-ți rod din rădăcină,
Sunt și ei câini, 'nțelege-i ești singurul lor os.