vecinul de scară a murit într-o seară albastră
vedeam prin perdea lumînările tremurînd asincron
veneau rude cu flori, copiii priveau pe fereastră
iar el mă studia trăgînd din țigară-n balcon.

hei, vecine! spunea el, împrumută-mi un zmeu cu mînere
sau aripile tale șifonate, să mai dau un tur prin oraș
deși nu cred că-mi vor folosi, nu simt nici o adiere
sau poate îmi dai costumul tău meseriaș

nu i-am răspuns, îi trimisesem deja limuzina
de serviciu, doar bănuțul trebuia să-l mai dea
între timp crescuse tariful, se scumpise puțin și benzina
iar taxa spre cer suportase niște accize și ea

apoi am intrat, deja telefonul de veghe sunase
o nouă comandă, locatara de la 4 băuse cianură,
eleva părăsită de iubit din nou se spînzurase
eram un înger obosit și bătrîn, cu aripi de zgură