Albatros rănit mi-e inima azi,
când înțeleg că prea ascunsă-i calea
care duce spre templul
în care înțelepții binedispuși,
cu dragoste adevărată și evlavie,
spală picioarele necredincioșilor,
cu untdelemnul dragostei Tale.
Vin apoi fecioarele îmbrăcate
în veșminte de lumină;
niște transparențe, aș zice, care
cu pletele lor șterg picioarele
acelorași fii rătăcitori neînduplecați.
Faptele lor se cheamă eternitate,
după cum îndrăzneala mea
de a bate la porțile ei, -necuviință-,
pentru care voi plăti cu viața.
E cineva care vrea să bată
cu mine la porțile Templului Taină!?