Hai sa ne rânjim unul altuia
măselele
până-n plăsele
să rânjim la vaci
să rânjim la poeți
la tot ce a dat mama natură
bun și rău
să rânjim la criminali
să stârpim toată pleava societății
hai, în seara asta
ultima noastră seară
să facem ceva maaareeeee
să facem un castel de nisip
și apoi să plângem peste el
să facem un om de zăpadă
în cuptor la cinci mii de grade
să rânjim la el
cu indiferență
să ne jucăm de-a mama și de-a tata
să bem și să ne imbătam ca porcii
să cheltuim toți banii
pe taxiuri
să facem turul orașului
să salutăm oameni pe stradă
și să le oferim flori
să fim flori
și să ne oferim unul altuia
să ne iubim
cum numai în primele zile iubești
să ne urâm
ca-n ultima zi
să ne dorim și bine
și rău
să ne-njurăm
și să ne sărutam cu foc
să ucidem soarele
să-i rânjim și lui
să-L luăm pe Dumnezeu lângă noi
să rânjim cu El
și apoi ne putem trezi...

Apoi va fi mâine
apoi va fi poimâine
apoi vor fi copiii noștri
și apoi nu va mai fi nimic
decat un rânjetul sec
al unui Dumnezeu
al unor oameni
ce mai visează...

Apoi nu vor mai zbura păsări...

voi mai plânge o secunda
peste mort
îți voi rânji
fără măsele
fără nimic
nici măcar fără nimic.
Mă voi întoarce
pe partea cealaltă
și voi visa altceva
care
nu va fi fost
decât
un
vis.
Visul morții
visul mortului
visul celui viu
și fericit
te vei cufunda in gându-mi
vom pleca
la Dumnezeu
și ne va recunoaște
vom rânji cu Dumnezeu
dar nu va fi rânjetul nostru
va fi rânjetul unor poeți
mici
mici
aplecați de șale
aplecați de gânduri
fără bani
și fără fericire.
Fără inspirație
Nu mă mai iubiți, așa-i?