Se încruntă cerul la mine,
de dimineața devreme.
A început norii să cheme,
vreo mie de boabe de grindină,
o mână gospodină,
ce mă bătu pe spate crunt,
mărunt-mărunt.
Mi-a luminat și văzul ochilor,
miopilor,
cu două trăsnete,
țintite bine în mirul luminii,
că pe pomete,
cete-cete,
coborau cele văzute,
de la nașterea mea
la acea bătaie cruntă,
măruntă-măruntă.
M-a prins cu aripa în înalt,
șugubăț,
un erete hoÈ›,
ce fura stele,
fura înalt,
fura salt.
S-a încruntat cerul la mine,
de dimineață devreme
și geme
și geme că pe ciocul și ghearele mele,
așa orb,
la pământ,
fără cuvânt,
îmi mai străluce o bucată din el,
puțintel de dor
de nu mai mor.

Pan
04.09.2002