În încetineală mintea prinsă rămase
Astfel alunecă treptat din ce nu există
Decât spre marginea care absoarbe voință
Înăuntru au rămas ceilalți în viteză
Orbi și muți și animalici, deci "normali"

Sublim se întoarce rațiunea spre viteză
Și cărbune vorbi cu ea despre moartea vie
Care urlă în stele după sufletul pierdut
Într-un alt timp, din grabă însetată
Iar viteza, cu inma sfâșiată, nu mai vru să vadă acestea
Și ca de un zid se izbi într-un frontal perete
În susur metalic de sânge îmbibat de aur negru
Lunecă la vale, amețite, rațiunea și conștiința.