Intunericul e din ce in ce mai des...
Simt mirosul prafului de stele
Ce au truecut candva pe aici,
Aud respiratia grea a pamantului
Care s-a stins demult sufocata de vreme.
Nu mai percep timpul si spatiul,
Nu mai cunosc notiunea de prezent.


Am asteptat indelung o raza de lumina
Si pana la urma timpul
S-a plictisit si-a murit pe grumazul meu,
Acum e in rigor mortis
Si eu ma intreb:"Cat de departe este ea?"


Cineva mi-a zis intr-o zi:
"De lumina te desparte doar dorinta.
Doresti lumina? Nu trebuie decat sa spui: Fiat Lux!
Si ea va veni."

Dar am ramas in tacere,
Gandindu-ma la eternitate
Si tarziu, dupa ce a plecat
I-am raspuns fara glas:

"In singuratatea ei
Dorinta a uitat sa existe.
In intunericul meu
Retina s-a obisnuit oarba.
In infinitatea lui
Universul nu ma cuprinde.
Luptandu-ma cu toate acestea
Am ramas fara organe de simt
Care sa perceapa lumina."