Ochii bolnavi ai străzii văd doar oameni de hârtie,
sângele și nu moartea, piesa fără actori.
Nu știam că și mie îmi pot crește o mie de pleoape,
că buzele mele vor învăța să vorbească singure.
Nu știam că va fi atât de greu să mă dau uitării,
să-mi tac adevărurile și să ascult.
De-atâtea ori m-am trezit întrebându-mă chiar și ce culoare au vorbele ei, de-atâtea ori am auzit-o pentru prima oară.
De-atâtea ori ochii mei bolnavi îmi văd sângele
și nu moartea.