(...)
Chemai…. Eram inlantuit,
Se sfasia sufletul meu:
De-adanca patima vrajit
La tarmuri ramaneam mereu.

Ce sa regret? Si unde-acuma
Nepasator as mai porni?
Pustiul tau, c-un lucru numai
Sufletul meu ar mai uimi.

O, stanca,-al gloriei sicriu…
Aici maretul luptei zvon
Se cufunda in somn pustiu
(...)

Pustie-i lumea… cu-a ta vraja
Unde m-ai duce, ocean?
Oriunde soarta e aceeasi.
Oriunde-i bine, stau de straja
Civilizatie ori tiran.

Adio mare! Neuitata
Va fi imensa ta splendoare
Si vreme, vreme-ndelungata
Te-oi asculta prin inserare.

In codri, in adanci pustiuri
De tine plin, eu voi purta
A tale stanci, a tale tarmuri,
Lucirea, umbra, vocea ta.