Iubito, sunt gri și amar
Ca un bob de țărână.
Și-nsingurat și părăsit
Ca o târfă bătrână.

Căci e din nou ora aceea, iubito
Când toate îmi par fără rost,
Când timpu’ a-ncremenit și mă apasă
Ca o zi nesfărșită de post.

Și mă gândesc la moarte
Mereu, mereu, mereu.
Sunt fir de nisip din clepsidra
Numită Dumnezeu.

Și prea mă sufocă, iubito
Acest infinit neînțeles.
Mă clatin între înger și demon,
Între rugi și eres.

Și parcă aș vrea să mă sting și să aflu
De e ceva de aflat.
Și aș jertfi totul, iubito. Totul!
Doar să mă simt împăcat.