munții m-au alungat
de prealungul meu dor de verde,
dor de brad

dragostea îmi e carbonizată în ciori,
ca în niște țipete

în liniștea cerului
am constatat cu muțenie,
cu muțenia sfâșiată
această Venire
noul timp al soarelui
adapostit în toate frunzele
țării mele
mă arunc cu totul în zăpada agonizândă
roșie, galbenă
care îngreunează pământul
ma arunc cu toată
Ființa
în sângele acesta putred

va ninge-n porți
strigând, vibrând, fierbând
copacii morți, copacii morți,
copacii morți!