părea, cumva, orientală,
străvezie și fină precum mătasea
chinezească,
un văl vegetal aruncat parcă în grabă peste lume

pe trupu-i fraged de fecioară
purta un chimono verzui
și-așa cum alerga, ușoară,
părea gheișa nimănui

avea mugurii sufletului rotunjiți a naștere,
gata-gata să risipească în jur puzderie de fluturi
înfloriți multicolor

un înger s-a oprit o clipă
din drumu-i către Dumnezeu
să-și scuture de pe aripă
petale mici, de curcubeu

își oglindea surâsul în somnul freziilor,
revărsând în jur parfum de tinerețe fără bătrânețe
nu știa că, astfel, înnebunise toți plopii
fără soț


și se făcu, deodată, primăvară