Simțeam cum trec prin mine lumi visate,
Cum strălucesc palatele de aur ;
Mări furtunoase, forțe de centaur
Scobeau pe sub pământuri cangrenate.

Trăiri profunde împlineau tezaur
De umilință, curățind păcate.
Dar toate s-au pierdut în zări uitate,
Să-și plece-acolo crengile de laur.

În mine urcă vină după vină.
Străpung visarea cu tăișul bont
Uitând năluca rece și străină.

Nu știu nimic și nici nu țin vreun cont.
Chircit și sterp, privind fără lumină,
Mă încovoi mereu sub orizont.