Un trib Senoi, în mijloc de pădure,
Trăiește fără spaimă și-nvrăjbire.
Tăcuți și pașnici, veșnic în uimire,
Bărbații mor departe de secure.

Morala lor e numai din iubire.
Nu știu să mintă și nu știu să fure.
Înconjurați de ură pot să-ndure
Potop de vorbe și de amăgire.

Cunosc profund a viselor veghere.
Născute sunt să le sădească-n piept
Pe calea fără patimi și durere.

Trăiesc în vis, năvalnic și deștept,
Așa cum noi nu am găsit putere,
Cu suflet împăcat, senin și drept.