Rătăceam printre giulgiurile morților
ce mă țineau cu gurile lor hulpave.
Printre demonii care mă călăuzeau orbi.
Mi se părea că vorbesc cu silabe alese
Dar vai! Cuvântul n-am putut să-l rostesc.

"Din inimă", ziceam că sunt vorbele mele
Credeam că Știu, dar eu vameș eram.
Credeam că știu să iubesc, o, prea bine.
Credeam că sunt sub Ceresc.

Neghina acum o curmă Tu Doamne!
Prin suflet miracolul tău să-l vestesc
și giulgiul ce vreau să îl duc azi la buze,
să fie acela din care Tu înviind,
m-ai învățat să trăiesc.